Roiniţa face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu frunze ovate şi flori albe-liliachii. Cunoscută încă din antichitate datorită proprietăţilor terapeutice deosebite, a fost menţionată de Plinius şi Dioscoride, care afirmau că frunzele de roiniţă înmuiate în vin şi aplicate extern se foloseau pentru vindecarea rănilor, a muşcăturilor veninoase şi înţepăturilor de scorpion. În Evul Mediu, medicul şi alchimistul elveţian Paracelsus, utiliza planta în tratamentul bolilor de inimă. În medicina tradiţională se întrebuinţează ca remediu pentru reglarea psiho-emoţională, normalizarea funcţiei cardiace şi ameliorarea proceselor cognitive. Se mai numeşte alămâiţă, buruiana-stupului, busuiocul-stupului, iarba-albinelor, melisă, roişte etc.

Contribuie la:

INTERN:
- armonizarea stării psiho-emoţionale;
- funcţionarea în condiţii optime a memoriei;
- protejarea organismului împotriva stresului, contribuind la eliminarea disconfortului ce poate apare la nivelul aparatului cardiovascular şi stomacului;
- funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin:
- reducerea spasmelor intestinale;
- stimularea producerii şi eliminării de bilă;
- reducerea stărilor de greaţă;
- creşterea poftei de mâncare.

EXTERN:
Contribuie la menţinerea sănătăţii pielii.

Contraindicatii:
hipotiroidie, alergie la roiniţă.