Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei
Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei

TERBINAFINA SLAVIA 250MG X 14 cutie x 2 blist. pvc/al x 7 compr.

29,23 Lei
1 leu - cadou castigat
194 buc. in stoc
Producator: SLAVIA PHARM
Denumire comuna internationala: TERBINAFINUM [Similare]
Impachetare si concentratie: COMPR. 250mg
Cod: W53418001
Pret valabil doar pentru comanda online. Pretul din farmacie poate fi diferit, cu exceptia produselor eliberate pe baza de reteta.
Acest medicament se elibereaza numai in farmacie pe baza de prescriptie medicala.
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului

În acest prospect găsiţi:

1. Ce este Terbinafină Slavia şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să utilizaţi Terbinafină Slavia
3. Cum să utilizaţi Terbinafină Slavia
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Terbinafină Slavia
6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE TERBINAFINĂ SLAVIA ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Terbinafina aparţine unui grup de medicamente numite antifungice şi este utilizată pentru tratamentul unei varietăţi de infecţii fungice ale pielii, părului şi unghiilor, cum sunt:
- infecţii ale unghiilor determinate de dermatofiţi (onicomicoze);
- infecţii de tip tinea (dermatofitoze) ale părului, scalpului, zonei inghinale, altor zone ale corpului, precum şi picioarelor („piciorul de atlet”);
- infecţii cu levuri ale pielii.
Utilizată oral, terbinafina atinge la locul infecţiei concentraţii suficient de mari încât să omoare ciuperca sau să îi oprească creşterea.

2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI TERBINAFINĂ SLAVIA

Nu utilizaţi Terbinafină Slavia
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la terbinafină sau la oricare dintre celelalte componente ale Terbinafină Slavia;
- dacă aveţi tulburări acute sau de lungă durată (cronice) ale ficatului.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Terbinafină Slavia

- dacă aveţi afecţiuni ale rinichilor, deoarece puteţi avea nevoie de alte doze;
- dacă aveţi psoriazis (boală descuamativă a pielii), deoarece Terbinafină Slavia poate agrava această boală.
Dacă aveţi oricare din următoarele semne sau simptome, nu mai utilizaţi Terbinafină Slavia şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră:
- dacă aveţi stare de rău general, scăderea poftei de mâncare, stare de oboseală, greaţă, vărsături, dureri în partea de sus dreapta a abdomenului, îngălbenirea pielii sau a albului ochilor, urină închisă la culoare sau scaune decolorate;
- febră mare sau dureri în gât.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Acestea includ:
- unele antibiotice (de exemplu rifampicină);
- unele antidepresive (de exemplu desipramină);
- unele medicamente utilizate în tratamentul afecţiunilor inimii (de exemplu: propafenonă);
- unele medicamente utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale (de exemplu: metoprolol);
- unele medicamente utilizate în tratamentul ulcerului gastric (de exemplu cimetidină).
Dacă utilizaţi medicamente anticoncepţionale orale împreună cu Terbinafină Slavia puteţi avea dereglări ale ciclului menstrual şi sângerări de întrerupere.

Utilizarea Terbinafină Slavia cu alimente şi băuturi

Puteţi utiliza Terbinafină Slavia cu sau fără alimente.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă, spuneţi medicului dumneavoastră. Terbinafină Slavia nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, decât dacă este absolut necesar. Medicul va discuta cu dumneavoastră posibilele riscuri ale utilizării Terbinafină Slavia în timpul sarcinii.
Nu trebuie să alăptaţi în timpul utilizării Terbinafină Slavia, deoarece se excretă în laptele matern şi acest lucru îi poate dăuna copilului dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Terbinafină Slavia nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

3. CUM SĂ UTILIZAŢI TERBINAFINĂ SLAVIA

Utilizaţi întotdeauna Terbinafină Slavia exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Dacă aveţi nelămuriri despre modul de administrare al acestui medicament, adresaţi-vă medicului sau farmacistului dumneavoastră.
Doza uzuală la pacienţii adulţi şi vârstnici este de 250 mg terbinafină o dată pe zi (un comprimat Terbinafină Slavia). Durata tratamentului depinde de tipul de infecţie pe care îl aveţi, cât de severă este şi ce zonă a corpului este afectată.
Medicul dumneavoastră vă va spune exact cât timp va trebui să utilizaţi comprimatele.
Durata normală a tratamentului este următoarea:
Pentru infecţiile de tip tinea (dermatofitoze) ale picioarelor (“piciorul de atlet”), Terbinafină Slavia trebuie utilizat timp de 2-6 săptămâni.
Pentru infecţiile de tip tinea (dermatofitoze) şi infecţii cu levuri, infecţii inghinale şi ale altor zone ale corpului, Terbinafină Slavia trebuie utilizat timp de 2- 4 săptămâni.

Infecţii ale părului şi scalpului

Pentru infecţiile de tip tinea (dermatofitoze) ale scalpului şi părului, durata normală a tratamentului este de 4 săptămâni.

Infecţii ale unghiilor

De obicei, infecţiile fungice ale unghiilor necesită un timp de vindecare mai îndelungat decât infecţiile fungice ale pielii. Pentru majoritatea infecţiilor unghiilor, Terbinafină Slavia trebuie utilizat timp de 6 până la 12 săptămâni.
Infecţiile unghiilor de la mâni
Durata tratamentului: în majoritatea cazurilor, 6 săptămâni de tratament sunt suficiente.
Infecţiile unghiilor de la picioare
Durata tratamentului: în majoritatea cazurilor, 12 săptămâni sunt suficiente.
Unii pacienţi, cu o creştere lentă a unghiei, pot necesita un tratament mai îndelungat. Medicul va discuta acest aspect cu dumneavoastră.

Este important să utilizaţi zilnic comprimatul şi să continuaţi utilizarea lui atât timp cât vă recomandă medicul dumneavoastră. Acest lucru este necesar pentru a vă asigura că infecţia este vindecată complet şi eventualitatea ca aceasta să revină după încetarea tratamentului să fie mult mai mică.
Există alte măsuri pe care le puteţi lua pentru a vă vindeca şi a fi sigur că infecţia nu revine. De exemplu, păstraţi zonele infectate uscate şi aerisite şi schimbaţi zilnic îmbrăcămintea care este în contact direct cu zona/zonele infectate.

Copii şi adolescenţi

Nu se recomandă utilizarea Terbinafină Slavia la copii şi adolescenţi.
Pacienţi cu afecţiuni renale
Medicul dumneavoastră vă va prescrie o doză mai mică de Terbinafină Slavia.
Pacienţi cu afecţiuni hepatice
Dacă aveţi o tulburare acută sau de lungă durată a ficatului, nu luaţi Terbinafină Slavia (vezi pct. „Nu utilizaţi Terbinafină Slavia”).
Dacă aveţi impresia că efectul Terbinafină Slavia este prea slab sau prea puternic, adresaţi-vă medicul dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Terbinafină Slavia

Dacă utilizaţi accidental mai multe comprimate din Terbinafină Slavia decât v-a prescris medicul dumneavoastră, anunţaţi imediat medicul dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital. Simptomele determinate de supradozaj includ: durere de cap, greaţă, dureri în capul
pieptului şi ameţeli.

Dacă uitaţi să utilizaţi Terbinafină Slavia

Dacă aţi uitat să luaţi un comprimat de Terbinafină Slavia la timp, luaţi-l imediat ce vă aduceţi aminte.
Dacă au rămas mai puţin de 4 ore până când trebuie să utilizaţi următoarea doză, aşteptaţi şi administraţi următoarea doză la timpul potrivit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Terbinafină Slavia poate avea reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Pot să apară următoarele reacţii adverse:
Trebuie să mergeţi imediat la medic sau la cel mai apropiat spital dacă aveţi oricare din simptomele de mai jos:
- greaţă, vărsături;
- îngălbenirea pielii sau a albului ochilor, urină închisă la culoare sau scaune decolorate;
- umflarea feţei, limbii sau gâtului ;
- dificultăţi la înghiţire;
- mâncărimi, senzaţie de constricţie a pieptului şi dificultăţi de respiraţie.

Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 utilizator din 10)
- senzaţie de saţietate, pierderea poftei de mâncare, indigestie, greaţă, dureri în capul pieptului, diaree.
Dacă diareea durează mai multe zile, contactaţi-l pe medicul dumneavoastră, deoarece s-ar putea să fie nevoie modificarea schemei de tratament;
- erupţie trecătoare pe piele, urticarie;
- dureri articulare şi dureri musculare.
Frecvente (afectează între 1 şi 10 utilizatori din 100)
- dureri de cap.
Mai puţin frecvente (afectează între 1 şi 10 utilizatori din 1000)
- tulburări ale gustului până la pierderea gustului; aceste tulburări sunt trecătoare şi dispar după întreruperea tratamentului.
Rare (afectează între 1 şi 10 utilizatori din 10000)
- amorţeli, sensibilitate scăzută a pielii la stimuli, ameţeli;
- stare generală de rău.
Foarte rare (afectează mai puţin de un utilizator din 10000)
- modificări ale formulei sanguine (scăderea numărului globulelor albe şi plachetelor sanguine);
- vertij;
- insuficienţă hepatică severă, cu simptome ca: scăderea apetitului, stare de oboseală, vărsături, dureri abdominale, îngălbenirea pielii sau a albului ochilor, urină închisă la culoare sau scaune decolorate;
- reacţii cutanate grave: sindrom Stevens-Johnsons, necroliză epidermică toxică, sensibilitatea pielii la lumină;
- manifestarea sau agravarea lupusului eritematos sistemic sau cutanat; reacţii anafilactice;
- depresie şi anxietate.

Cu frecvenţă necunoscută: agravarea psoriazisului (boală descuamativă a pielii), oboseală, reacţii cutanate grave (de exemplu pustuloză exantematică acută generalizată).
Dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ TERBINAFINĂ SLAVIA

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.
Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Terbinafină Slavia
- Substanţa activă este terbinafină. Un comprimat conţine 250 mg terbinafină (sub formă de clorhidrat de terbinafină).
- Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, hipromeloză, talc, stearat de magneziu.

Cum arată Terbinafină Slavia şi conţinutul ambalajului

Medicamentul este ambalat în cutii cu 2 blistere a câte 7 comprimate.
Se prezintă sub formă de comprimate plate, de culoare albă până la alb-gălbuie, cu diametrul de 11 mm.

Deţinǎtorul autorizaţiei de punere pe piaţǎ şi producătorul

Deţinǎtorul autorizaţiei de punere pe piaţǎ
S.C. Slavia Pharma S.R.L.
B-dul Theodor Pallady, nr. 44 C,
Sect. 3, 032266, Bucureşti, România
Producător
S.C. SLAVIA PHARM S.R.L.
B-dul Theodor Pallady nr. 44C
Sector 3, Bucureşti, România
Acest prospect a fost aprobat în Februarie, 2015

Codificare ATC

D preparate dermatologice Similare
01 Antifungice de uz dermatologic Similare
B Antifungice pentru uz sistemic Similare
A Similare
02 TERBINAFINUM Similare

Valori retete compensate

Sublista A Suma compensata 0 Lei
Sublista B Suma compensata 13,94 Lei
Pensionari 700 Lei Suma compensata 25,1 Lei
Sublista C1 Suma compensata 0 Lei
Sublista C2 Suma compensata 0 Lei
Sublista C3 Suma compensata 0 Lei
6 buc.
0743 108 996
Str. Pillat Ion nr. 2, Bl. O4, Ansamblu locuinte Miorita II, parter, Botosani - jud. Botosani

2 buc.
0730 711 673
Str. M. Saulescu nr. 46, Predeal - jud. Brasov

2 buc.
0743 108 985
Str. M. Saulescu nr. 26, Predeal - jud. Brasov

3 buc.
0735 012 301
B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 53, Bl. P2, Sector 3, Bucuresti - jud. Bucuresti

2 buc.
0725 151 803
Soseaua Giurgiului nr. 118, Sector 4, Bucuresti - jud. Bucuresti

7 buc.
0725 054 440
Sos. Crangasi nr. 25, Bl. 20, parter, Sector 6, Bucuresti - jud. Bucuresti

6 buc.
0736 621 371
B-dul Stadionului Bl. 20A, Buzau - jud. Buzau

8 buc.
0736 621 328
Str. Unirii, Bl 13C - 13D, Buzau - jud. Buzau

Stoc limitat
0736 621 325
Str. Victoriei, Bl. 13 BC, parter, Ramnicu Sarat - jud. Buzau

Stoc suficient
0721 369 552
B-dul Prelungirea Bucuresti nr. 14, Bl. D2, Sc. 1A, Calarasi - jud. Calarasi

4 buc.
0737 019 186
Str. Santinelei nr. 28, Constanta - jud. Constanta

1 buc.
0799 733 593
Str. Stefan Mihaileanu nr. 11, Bl. C1, Zona Piata Grivitei, Constanta - jud. Constanta

1 buc.
0736 621 324
Str. Radu de la Afumati nr. 3, Bl. 18D, parter, Targoviste - jud. Dambovita

3 buc.
0745 662 282
Str. Tudor Vladimirescu nr. 99, Targoviste - jud. Dambovita

3 buc.
0725 455 150
Calea Bucuresti, Bl. N3, Sc. A, Parter (vis-a-vis de Rompetrol), Targoviste - jud. Dambovita

5 buc.
0743 108 965
Str. Nicolae Balcescu nr. 10, Galati - jud. Galati

1 buc.
0743 108 974
Str. Kossuth Lajos nr. 32-34, Miercurea Ciuc - jud. Harghita

5 buc.
0737 551 170
B-dul Dacia, Bl. 28, Sc. C, Ap. 91, Deva - jud. Hunedoara

5 buc.
0724 268 556
Str. George Enescu nr. 9, Hunedoara - jud. Hunedoara

5 buc.
0722 360 790
Str. Ion Creanga nr. 7, Bl. K2, Iasi - jud. Iasi

2 buc.
0746 245 020
Sos. Nicolina, nr 11, bl. 936, sc. B, parter, Iasi - jud. Iasi

1 buc.
0730 711 676
Str. Sf Lazar nr. 47, Bl. A5, parter, Iasi - jud. Iasi

2 buc.
0724 268 545
Str. Cuza Voda, nr. 50, Targu Frumos - jud. Iasi

2 buc.
0721 369 551
B-dul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 nr 23, Bloc A2, parter Piata Agroalimentara, Drobeta Turnu Severin - jud. Mehedinti

5 buc.
0722 619 500
Str. Portile de Fier nr. 26, Hala parter, Orsova - jud. Mehedinti

3 buc.
0727 741 051
Str. Cutezantei nr. 21, Targu Mures - jud. Mures

9 buc.
0737 067 395
B-dul 1848 nr. 23B, Targu Mures - jud. Mures

3 buc.
0743 108 975
B-dul Carol I nr. 61, Bl. 23G, Campina - jud. Prahova

2 buc.
0743 114 571
Str. Republicii nr. 16A, Corp C2-P1, Campina - jud. Prahova

3 buc.
0736 621 363
B-dul Carol I nr. 2, Campina - jud. Prahova

10 buc.
0736 621 307
Sat Filipesti de Targ, Str. Cuza Voda nr. 717, comuna Filipesti de Targ, Filipestii de Targ - jud. Prahova

5 buc.
0736 007 495
Str. Stefan cel Mare nr. 2, Ploiesti - jud. Prahova

5 buc.
0743 108 997
Str. Republicii, nr 76, Blejoi, Ploiesti Shopping City, Intrarea 3 Cinema City, Ploiesti - jud. Prahova

5 buc.
0736 621 268
B-dul Republicii nr. 12, Bl. 33 B1 - B2, parter, Ploiesti - jud. Prahova

4 buc.
0725 139 392
Complex Comercial Telega, punct Centru nr. 192A, Telega - jud. Prahova

6 buc.
0722 538 715
Sat Traisteni, Str. Tacerii nr. 81, parter Dispensar Uman, Valea Doftanei - jud. Prahova

2 buc.
0746 245 185
Str. Calea Bucovinei nr. 15, Campulung Moldovenesc - jud. Suceava

18 buc.
0736 621 304
Str. Piata Republicii nr. 17, Bl. G3, parter, Gura Humorului - jud. Suceava

8 buc.
0724 268 543
Str. Marasesti, nr. 12, Timisoara - jud. Timis

2 buc.
0736 621 360
Str. Episcop Augustin Pacha nr. 1, Timișoara, Timisoara - jud. Timis

1 buc.
0730 711 677
Str. Republicii nr. 24, Bl. M1, Sc. A, parter, Barlad - jud. Vaslui

2 buc.
0742 828 498
Str. Traian nr. 64-66, Vaslui - jud. Vaslui