Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei
Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei

Cititul terapeutic

11
ianuarie
Daca in celelalte situatii v-am oferit sfatul nostru in legatura cu preventia sau cu caile medicale de urmat si cadrul in care sa gasiti cele de trebuinta, indemnul nostru de acum este la lectura, dar tot ca remediu. Recomandam cititul, ca leac pentru suflet si trup, deopotriva. Am gasit cu cale sa va supunem atentiei acest subiect, dat fiind faptul ca, in afara orelor de program/serviciu, acum avem mai mult timp pentru asa ceva, cata vreme anotimpul prezent ne tine mai mult in case. Nu insistam asupra beneficiilor bine stiute privind dezvoltarea atentiei si a imaginatiei, dobandirea de noi cunostinte, stimularea nivelului de creativitate sau imbunatatirea vocabularului si, in acest fel, a comunicarii si a capacitatii de a ne exprima in scris, decat in cazul copiilor. Pentru inceput, pentru toti, punem accentul strict pe efectul cititului asupra sanatatii. Si cum ii sta bine unui asemenea demers, incepem pledoaria noastra pentru citit (cu discernamant) cu un citat tematic, din autorul de literatura hispano-franceza Michaël (Miguel) Riche-Villmont, autorul unui eseu cu titlul Despre snatate: lectura si stresul: «...Am deschis televizorul pentru stirile de dimineata si observ, deloc surprins, ca mass-media abunda cu stiri negative, stresante, care-ti creeaza disconfort. Si tot mass-media vorbeste despre efectele stresului si depresiei, dar nu spune nimic despre contributia asa-ziselor stiri. <...>

Nu de putine ori, stresul si depresia au urmari grave... De aceea, diminuarea constienta a stresului, ca preamabul al depresiei, a devenit o necesitate a zilelor noastre, inclusa in ceea ce numim „un stil de viata sanatos”. Sau, mai mult, evitarea, diminuarea stresului devine o componenta a educatiei. Dar putem evita sau depasi stresul? <...> Gandindu-ma la acest lucru, mi-am amintit de o mare personalitate medicala. Doctorul John Goldsmith, bine cunoscut psiholog, care a fost printre primii cercetatori care au demonstrat, pe baze stiintifice, rolul curativ al lecturii in tratarea stresului si a depresiei. <...> Cred ca lectura organizata este una dintre modalitatile cele mai importante pentru formarea unui stil de viata sanatos si civilizat».

Subscriem intru totul. Nu e niciun secret pentru nimeni, se stie cam de 2 000 de ani: Mens sana in corpore sano. Minte sanatoasa in corp sanatos. Prin urmare, continuam demersul nostru cu prezentarea beneficiilor lecturii pentru organism:

Cititul alunga depresia. Conform unui studiu britanic efectuat la University of Liverpool si dat publicitatii de Viata Medicala, pacientii depresivi si-au imbunatatit starea de sanatate prin programe de lectura. In acest context, un loc important l-a avut poezia. Studiul a relevat progrese de ordin social, mental si psihoemotional.

Cititul reduce stresul. Cu pana la 68%, potrivit unui alt studiu, tot al cercetatorilor din Marea Britanie, de data aceasta de la University of Sussex. Iar cifra spune totul, cata vreme stresul este la originea a peste 60% dintre boli. O alta cifra supusa atentiei de autorii studiului arata ca sase minute de citit sunt suficiente pentru a demonstra pe loc reducerea tensiunii musculare si imbunatatirea ritmului cardiac.
Cititul asigura un somn mai linistit. Cititul este relaxant si ne ajuta sa dormim mai bine. Totodata, medicina arata clar ca privarea de somn creste riscul imbatranirii premature, al dezvoltarii problemelor de memorie si poate avea ca urmare imbolnavirea de diabet de tip 2 sau obezitatea.
Cititul dezvolta creierul. Creierul este un muschi, asemenea celorlalti din corpul uman. Din acest considerent, este limpede ca exercitiile il tin puternic si sanatos. Daca nu este utilizat corespunzator, se poate atrofia. Cel mai bine exemplifica acest fapt cartea Muschiul mental, de David Gamon si Allen D. Bragdon, aparuta in 2008, la Editura Nemira.

Cititul poate preveni dementa si boala Alzheimer. De data aceasta vorbim despre un studiu (la care au participat persoane peste 55 de ani) al cercetatorilor de la Rush University Medical Centre, Chicago, USA. Acesta a demonstrat ca oamenii in varsta care obisnuiesc sa citeasca prezinta un risc mult mai scazut de aparitie a bolilor mintale. Cu alte cuvinte, cititul incetineste sau chiar previne declinul cognitiv. Bolile degenerative. Asadar, aduce indiscutabile beneficii neurologice.

Cititul poate prelungi viata. Este randul cercetatorilor de la Yale University, SUA, sa fie amintiti. Sanatatea buzoiana ii citeaza in legatura cu afirmatia de mai inainte. Analiza efectuata pe 3 635 de persoane de peste 50 de ani, carora le-a fost pus sub observatie modul de viata, a evidentiat faptul ca cei carora le sunt dragi cartile au o durata de viata cu doi ani mai mare (in medie) decat cei care nu citesc. Ca o jumatate de ora de lectura pe zi scade cu 23% riscurile de deces, pe o perioada de 12 ani, cat a durat cercetarea.

In continuare, am rezervat un spatiu special privind importanta cititului pentru copii, amplu prezentata de EDU.REGINAMARIA.RO. In esenta, este vorba, mai intai, despre sentimentul de siguranta pe care il simt cei mici cand parintii le citesc si de starnirea curiozitatii. Apoi, cu abc-ul format, pe masura ce incep si continua sa citeasca singuri, vorbim despre:
– imbogatirea vocabularului;
– perfectionarea comunicarii si scrisului;
– dezvoltarea capacitatilor si mecanismelor invatarii si cunoasterii;
– abilitati de ascultare si intelegere;
– capacitate sporita de atentie si concentrare;
– gandire analitica;
– stimularea creativitatii, a dezvoltarii emotionale si sociale;
– cresterea gradului de inteligenta;
– autocunoastere;
– prefigurarea personalitatii si, la un moment dat, stabilirea pozitiei in societate.

Observati ca, in cazul lor, am sintetizat gama de beneficii extra medicale, ca sa spunem asa. Pentru accentuarea tuturor celor de mai sus, citam din nou din Viata Medicala: „Nu auzim foarte des argumente care sa puna in legatura cititul cu sanatatea. Impactul acestei ocupatii asupra starii de sanatate este real si se bazeaza pe un mecanism simplu al experimentarii emotiilor produse de confruntarea cu ideile, reflectiile, gandurile, sentimentele si situatiile expuse prin intermediul artei literare”. Rezulta, din nou, ca beneficiile cititului pentru sanatate sunt evidente si probate stiintific. Nu degeaba cartile devin un instrument in biblioterapie.

In fine, subiectul supus atentiei dumneavoastra ne mai aduce in minte o imagine vazuta prin filme, care va este, probabil, familiara: cititul la masa. Acesta nu este un obicei sanatos. Cei care citesc in timp ce mananca nu mesteca alimentele cum ar trebui si ingereaza cantitati mai mari de mancare. Cam cu 15% mai mult, potrivit unor studii specifice. De asemenea, pot sari peste o anumita masa. Asadar, procesul de digestie va avea de suferit, iar riscul de obezitate creste. Daca perspectiva vi se pare prea aspra, o indulcim cu un dicton celebru, citat din memorie: „Cine citeste in timp ce mananca nu intelege ce mananca si nu gusta ce citeste”.

Asigurandu-va de flexibilitatea noastra (nu impunem, doar aducem in atentie), adaugam, in acelasi ton, un altul, al marelui actor de comedie american Groucho Marx (1890-1977): „Televizorul este pentru mine un mod foarte bun de a ma educa. De fiecare data cand cineva porneste televizorul, ma duc in alta camera ca sa citesc o carte”.

In concluzie, suntem de parere ca unei jumatati de ora de exercitii fizice, de trei-patru ori pe saptamana, ii poate fi adaugata o jumatate de ora de citit. Si mai punctam ceva. Am recitit textul, nici prea repede, nici prea incet. A durat cam sase minute. Tot atat le va lua si unora dintre dumneavoastra. Si daca va fi ceva mai mult, ideea e aceeasi, subliniata la un moment dat in text: minutele acestea de citit ne-au redus din tensiunea musculara si ne-au linistitit nu doar ritmul cardiac. Putem vorbi despre puterea tamaduitoare a cuvintelor.

In farmaciile Medimfarm/Topfarm veti gasi intotdeauna personal cu inalta competenta profesionala, care sa va indrume corect in legatura cu tot ceea ce trebuie sa faceti pentru sanatatea dumneavoastra si sa va recomande produsele farmaceutice adecvate.
Va asteptam!